REVELAŢIA IADULUI

REVELAŢIA IADULUI Prima mărturisire ( Luca 16:19-31) „Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in subţire; şi ȋn fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu firimiturile, care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele. Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de ȋngeri ȋn sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au ȋngropat. Pe când era el ȋn Locuinţa morţilor, ȋn chinuri, şi-a ridicat ochii ȋn sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr ȋn sânul lui, şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului ȋn apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit ȋn văpaia aceasta.” „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte, că ȋn viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, ȋntre noi şi ȋntre voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.” Bogatul a zis: „Rogu-te dar, părinte Avraame, să timiţi pe Lazăr ȋn casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei ȋn acest loc de chin.” Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.” „Nu, părinte Avraame”, a zis el; „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.” Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici dacă ar ȋnvia cineva din morţi.” Biblia, care este Cuvântul lui Dumnezeu, este foarte clară când ne vorbeşte despre subiectul Raiului şi al iadului. În acest pasaj am citit că Domnul ne vorbeşte despre două locuri total diferite. Raiul şi iadul, cei salvaţi şi cei condamnaţi. Acolo nu este un loc intermediar, de mijloc. Purgatoriul sau pragul iadului, despre care uni zic (ȋn mod eronat) că omul ar sta acolo pentru un timp după ce a fost luat de pe pământ, ca apoi să meargă de aolo în Rai, nu există. Biblia este foarte lămuritoare în această privinţă. (11 aprilie 1995) Dumnezeu ne-a arătat o viziune care ne-a schimbat complet traiectoria vieţii noastre. Eram la începutul vieţii noastre creştine şi vroiam să-L cunoaştem mai mult pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui. Suntem şapte tineri cărora Dumnezeu le-a dăruit marea cinste şi responsabilitatea de a împărţii această revelaţie cu lumea. Totul a început în jurul orei 10. Noi tocmai ne rugasem şi ne pregăteam să mergem afară la un picnic mai târziu în ziua respectivă. Deodată în jurul orei 10, o lumină albă şi foarte puternică a strălucit prin fereastra camerei în care ne aflam. Când această lumină a apărut, toţi am început să vorbim în alte limbi şi am fost botezaţi cu Duhul Sfânt. În momentul acela eram foarte uimiţi şi fascinaţi de lucrurile pe care le vedeam. Întreaga cameră s-a umplut de o lumină glorioasă. Lumina era mult mai puternică decât lumina soarelui. În mijlocul luminii erau o mulţime de îngeri îmbrăcaţi în alb. Aceşti îngeri arătau foarte bine, erau frumoşi şi înalţi. Dar în mijlocul îngerilor am văzut ceva uimitor, în mijlocul lor era silueta unui om. Aceasta era deosebită, era o fiinţă specială, era un bărbat îmbrăcat în mantie albă şi robă. Părul lui era ca firele de aur. Din cauza strălucirii nu I-am putut vedea faţa. Dar am putut vedea că în jurul pieptului era încins cu o curea de aur pe care scria: „REGELE REGILOR ŞI DOMNUL DOMNILOR”. În picioare avea sandale de aur curat şi frumuseţea lui era fără egal. Fiind prezenţi în faţa bărbatului, imediat toţi am căzut în genunchi şi L-am auzit vorbind. Era ceva special şi minunat. Fiecare cuvânt ne-a pătruns inimile ca o sabie cu două tăişuri. Cuvântul lui Dumnezeu în Evrei ne spune: (Evrei 4:12) „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gândurile inimii.” El ne-a vorbit simplu, dar cu cuvinte foarte puternice. Ne-a zis umrătoarele cuvinte: „Copiii Mei, nu vă speriaţi, Eu sunt Isus din Nazaret; am venit la voi ca să vă descopăr mistere, pe care voi va trebui apoi să le spuneţi naţiunilor, oraşelor, bisericilor şi oamenilor de pretutindeni. Unde vă voi spune Eu să vă duceţi, acolo vă veţi duce – şi unde vă voi spune Eu să nu mergeţi, acolo nu veţi merge.” Sfânta Biblie ne spune în Vechiul Testament: „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii.” (Ioel 2:28) Acestea sunt semnele vremurilor de sfârşit, pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru întreaga lume. Apoi s-a ȋntâmplat ceva ciudat. O rocă a apărut în mijlocul camerei, şi Domnul, care era printre noi, ne-a zis să ne urcăm pe rocă. Roca se afla la aproximativ 20 de centimetri deasupra podelei; şi deodată o gaură mare s-a deschis în rocă. Aceasta arăta ca o peşteră mare, groaznică şi ȋntunecată. Imediat am fost ȋn gaura acestei roci şi am ȋnceput să ne cufundăm din ce ȋn ce mai adânc. În timp ce eram transportaţi ȋn interiorul pământului, puteam observa ȋn jurul nostru doar beznă totală. În ȋntunericul acela ne era foarte frică şi am zis Domnului: „Doamne, noi nu vrem să mergem acolo! Te rugăm, nu ne duce acolo, Doamne! Te rugăm, scoate-ne iar afară de aici!” Iar Domnul cu o voce liniştitoare şi plină de compasiune a spus: „Această experienţă este necesară, pentru ca voi să vedeţi şi să puteţi să spuneţi şi altora ce aţi văzut.” În curând ne-am aflat ȋntr-un tunel care avea o formă ca un corn şi am început să vedem umbre, demoni şi figuri care se mişcau dintr-un loc într-altul. Continuam să ne cufundăm şi mai adânc. După câteva secunde am simţit o goliciune şi o teamă şi mai mare. Imediat am ajuns ȋn faţa unor porţi care duceau spre nişte peşteri ȋn formă de labirint. Noi nu am vrut să intrăm înăuntru pentru că am simţit un miros teribil şi o căldură sufocantă. Totuşi am avansat şi am văzut lucruri înspăimântătoare şi imagini ȋngrozitoare. Tot ce am văzut acolo era cuprins de flăcări, iar în mijlocul flăcărilor erau corpurile a mii şi mii de oameni. Ei sufereau chinuri teribile ȋn ele. Priveliştea era atât de înspăimântătoare şi groaznică, ȋncât nici nu vroiam să ne uităm la ceea ce vedeam. Iadul era împărţit în diferite secţiuni de tortură şi chinuri. Una dintre primele secţiuni pe care Domnul ne-a permis să o vedem, a fost (ceea ce am numit noi) „Valea Cazanelor”. Acolo erau milioane de cazane. Aceste cazane erau ȋngropate până la margini ȋn pământ şi fiecare era plin cu lavă fierbinte. În interiorul fiecărui cazan era un suflet, adică sufletul unui om care odată cu moartea sa pe pământ a fost condamnat la iad. De îndată ce sufletele acestea L-au văzut pe Domnul au început să strige şi să ţipe: „Doamne, ai milă de noi!”, „Doamne, dă-mi o şansă să ies afară de aici!”, „Doamne, scoate-mă afară şi o să spun întregii lumi că acest loc este absolut real!” Dar Domnul nici nu s-a uitat la ei. Acolo erau milioane de oameni tineri, bărbaţi şi femei. Am mai văzut acolo şi homosexuali şi beţivi în chinuri. Toţi aceşti oameni urlau de chinuri. Eram şocaţi să privim cât de distruse erau corpurile lor. Viermii intrau şi ieşeau prin orbitele goale ale ochilor, urechilor şi gurii, şi le perforau corpul dintr-o parte într-alta. Astfel am văzut Cuvântul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, cartea Isaia, ȋmplinit: (Isaia 66:24) „Şi când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit ȋmpotriva Mea; căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.” Aceeaşi realitate este descrisă de Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, şi ȋn Noul Testament, astfel: “Dacă mâna ta te face să cazi ȋn păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung ȋn viaţă, decât să ai două mâini, şi să mergi ȋn gheenă, ȋn focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.” (Marcu 9:43-44) Eram toţi îngroziţi de lucrurile pe care le priveam. Am observat flăcări care erau ȋnalte de 2-3 metri. În interiorul fiecărei astfel de flăcări se afla sufletul unei persoane care murise şi fusese condamnată la iad. John Lennon Domnul ne-a permis să privim mai de aproape pe un om care era în interiorul unui astfel de cazan. El tocmai se ȋntorcea, iar bucăţile de piele şi de carne de pe faţă îi cădeau jos. Acesta L-a privit pe Domnul atent, apoi a ȋnceput să-L strige pe Isus. El a zis: “Doamne, ai milă! Doamne, mai dă-mi o şansă! Doamne, scoate-mă afară din locul ăsta!” Dar Domnul Isus nici măcar nu a vrut să-l privească, ba mai mult, chiar i-a ȋntors spatele. Când Isus a făcut aceasta, omul a început să înjure şi să-L blesteme pe Domnul. Acesta era John Lennon, unul din membrii grupului de muzică satanică Beatles. John Lennon a fost un om care şi-a bătut joc de Domnul şi râdea de El când trăia. El zicea că creştinismul o să dispară şi Isus Hristos o să fie uitat de toţi oamenii. În ciuda afirmaţiilor sale de pe atunci, acest bărbat este astăzi în iad şi Isus Hristos este viu!!! Iar creştinismul încă nu a dispărut. Slăvit să fie Domnul! Mergând mai departe pe marginea acelui loc, ne uitam cum sufletele întindeau mâinile în sus către noi şi se rugau de Isus să se ȋndure de ei. ÎL rugau să-i scoată afară de acolo. Dar Domnul nici nu a avut tendinţa să se uita la ei. În continuare Domnul ne-a arătat alte secţiuni ale iadului. Am ajuns în partea cea mai cumplită şi înfricoşătoare a iadului, unde aveau loc cele mai cumplite torturi – aici era centrul iadului. Torturile erau aşa de mari, încât nu se pot spune sau exprima în cuvinte. Toţi oamenii care erau aici, L-au cunoscut pe Isus şi au ştiut Cuvântul lui Dumnezeu. Aici erau pastori, preoţi, evanghelişti, misionari şi toţi cei care odată L-au acceptat pe Isus şi au ştiut adevărul, dar care au trăit o viaţă dublă. Acolo mai erau de asemenea şi cei care nu L-au mai urmat pe Isus. Sufletele lor erau de o mie de ori mai chinuite decât ale celorlaltora. Ei strigau şi-L rugau pe Domnul să fie îndurător. Dar Cuvântul Domnului ne spune ȋn Noul Testament: „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare ȋnfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.” (Evrei 10:26-27) Am văzut acolo şi suflete care ţinuseră post, cântaseră în biserică şi ȋşi ridicaseră mâinile către Domnul, dar acasă trăiseră în păcat, curvie, adulter, minciună şi hoţie. Noi nu putem să-L minţim pe Dumnezeu. Biblia ne spune în Noul Testament: “Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a ȋncredinţat mult, i se va cere mai mult.” (Luca 12:48) Pe urmă Dumnezeu ne-a dat voie să vedem două femei care au fost creştine când trăiau pe pământ, dar care totuşi nu au trăit o viaţă dreaptă în faţa Domnului. Una zicea către cealaltă: “Tu, fiinţă blestemată şi rea! Este numai vina ta că sunt acum în locul ăsta! Tu nu m-ai învăţat o evanghelie a SFINŢENIEI (Biblia)! Şi pentru că nu mi-ai spus adevărul sunt eu acum în iad!” Ele îşi spuneau astfel de cuvinte în mijlocul focului, şi se duşmăneau – pentru că ȋn iad nu este dragoste, milă şi iertare. În locul acela erau mii de suflete care au ştiut Cuvântul Domnului, dar ale căror vieţi nu au fost curate înaintea lui Dumnezeu.” “Nu te poţi juca nici cu Dumnezeu şi nici cu flăcările iadului”, a zis Domnul. Apoi ne-a mai spus: “Copiii mei, toată suferinţa şi torturile pe care trebuie să le sufere un om pe pământ, nu sunt nimic ȋn comparaţie cu suferinţele pe care trebuie să le suporte chiar şi un suflet aflat ȋntr-una dintre cele mai puţin chinuitoare zone ale iadului.” Dacă în iad este atât de groaznic pentru cei ce suferă mai puţin, cu cât mai ȋngrozitor trebuie să fie pentru cei care sunt în mijlocul iadului, şi care odată au ştiut Cuvântul lui Dumnezeu, dar s-au depărtat de El. Atunci Domnul ne-a spus că ne putem juca cu focul pe pământ, dar niciodată cu focul iadului. Am continuat să mergem prin alte locuri cu Domnul şi El ne-a arătat mulţi oameni diferiţi. Am văzut că oamenii erau supuşi la aproximativ şase feluri de torturi. Acolo existau suflete care erau torturate de demoni prin cele mai diferite metode. O altă pedeapsă teribilă care îi chinuia pe oameni era propria lor conştiinţă, care le spunea: “Adu-ţi aminte ce ţi s-a predicat. Gândeşte-te la ceea ce ai auzit din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu uita cum ai râs de creştini, când ţi-au spus despre iad...” Conştiinţa ȋi chinuia şi viermii nu-i lăsau în pace – ȋn timp ce focul mistuitor care-i ardea, era de mii şi mii de ori mai fierbinte decât focul pe care-l ştim noi pe pământ. Toate acestea reprezintă răsplata pe care diavolul o are pregătită pentru cei care umblă pe căile lui şi-l urmează pe el, fie că o fac conştient sau inconştient. Cuvântul Domnului ne spune în Noul Testament: “Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, ȋnchinători la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este ȋn iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8) După aceea Domnul ne-a arătat un bărbat care omorâse şase oameni.Toţi şase erau acum în jurul lui şi-i strigau: “Este vina ta că noi toţi suntem în locul ăsta! Vina ta!”. Criminalul încerca permanent să ȋşi astupe urechile pentru că nu vroia să-i mai audă; dar nu reuşea, deoarece în iad toate simţurile sunt mult mai senzitive. Toate sufletele din iad suferă de o sete acută, care nu poate fi satisfăcută sub nici o formă – aşa cum ne relatează şi parabola despre săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv din Luca 16:19-31. În versetul 24 aflăm că bogatul s-a rugat să primească măcar şi Fruit Tree of fire numai o picătură de apă – el s-ar fi bucurat şi de aceasta. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în Vechiul Testament: “Pâraiele Edomului se vor preface ȋn smoală, şi pulberea lui ȋn pucioasă; da, ţara lui va fi ca smoala care arde.” (Isaia 34:9) În acea zonă a iadului sufletele se aflau în mijlocul focului. Ele vedeau prin imagini ȋnşelătoare râuri cristaline, care când încercau să bea din ele, se transformau în foc. Ele vedeau pomi cu fructe din care curgea apă, dar când încercau să apuce fructele îşi ardeau mâinile şi demonii le batjocoreau şi râdeau de ele. Apoi Dumnezeu ne-a dus într-un loc mult mai rău decât celelalte locuri pe care le văzusem deja. Acolo am văzut lacul de foc şi pucioasă. Într-o parte a lui era un lac mai mic. În lacul acela mic erau milioane şi milioane şi milioane de suflete, care urlau şi-L rugau pe Domnul să se ȋndure de ei. Ei ziceau cu glas tare: “Doamne, te rugăm! Scoate-ne afară de aici, măcar doar pentru un moment! Te rugăm, dă-ne posibiltatea să ieşim afară de aici!”. Domnul ȋnsă nu mai putea face nimic pentru ei, deoarece sentinţa fusese deja pronunţată. Domnul ne-a permis să ne concentrăm atenţia asupra unui om care avea trupul pe jumătate scufundat în lacul de foc. Isus ne-a îngăduit să putem înţelege şi să ştim ce gândea el. Numele bărbatului era Mark. Ne-am cutremurat când am putut auzi gândurile sale şi ceea ce tocmai ȋşi spunea: “Aş da orice să fiu în locul vostru acum! Aş da orice să mă pot întoarce pe pământ, măcar pentru un minut! Nu mi-ar păsa dacă aş fi cel mai sărac, cel mai urât, cel mai bolnav sau cel mai nefericit om din lume. Aş da orice numai să mă pot întoarce înapoi! Să fiu numai un minut pe pământ!” Domnul Isus mă ţinea de mână şi a răspuns gândurilor lui Mark: “Mark, de ce vrei tu să te ȋntorci măcar pentru un minut ȋnapoi pe pământ?” Plângând şi cu vocea îndurerată i-a spus lui Isus: “Doamne! Aş da orice să mă întorc pe pământ pentru un singur motiv – CA SĂ MĂ POCĂIESC ŞI SĂ FIU SALVAT!” Când Domnul a auzit cele spuse de Mark, am văzut sângele cum curgea din rănile lui Isus, şi lacrimile I-au umplut ochii când I-a spus: “Mark, pentru tine este deja prea tîrziu! Aşternut de viermi vei avea, şi viermii te vor acoperi.“ (Isaia 14:11) Când Domnul i-a spus aceste cuvinte, el s-a scufundat în lacul de foc pentru totdeauna. Este jalnic să vezi că aceste suflete nu mai au veşnic nici o speranţă. Numai noi, cei de pe pământ avem şansa să ne pocăim, să fim salvaţi şi să mergem în rai cu Domnul Isus Hristos. Acum o las pe sora mea să continue această mărturisie despre vizita noastră ȋn iad. Vă mulţumesc. A doua mărturisire – Lupe Dumnezeu să vă binecuvânteze fraţii mei iubiţi. Să citim Cuvântul Domnului din Psalmul 17:9: “El a despărţit cerurile şi S-a coborât ȋn jos; nori negri erau sub picioarele Lui.” Când Domnul mi-a întins mâna, L-am apucat şi am început să ne cufundăm prin tunel. În timp ce coboram în jos, tunelul devenea tot mai întunecos, până când nu am mai putut să-mi văd cealaltă mână. Deodată am trecut pe lângă ceva negru care izbucnea şi fãcea zgomot. Întunericul era aşa de dens încât nu puteam găsi pereţii tunelului. Coborârea a fost atât de rapidă, încât am simţit că sufletul mi se separă de corp. Hell Cu cât ne cufundam mai adânc, cu atât simţeam şi mai intens un miros de putreziciune. Acesta se asemăna cu mirosul de carne stricată şi era din ce în ce mai greu de suportat. Atunci am auzit vocile a milioane şi milioane de suflete. Ei strigau fără încetare, plângeau şi gemeau. Am fost aşa de înspăimântată că m-am întors la Domnul şi i-am spus: “Doamne, unde mă duci? Doamne, ai milă de mine! Te rog, ai milă de mine!” Domnul doar atâta mi-a spus: “Este necesar ca tu să vezi acestea, ca să poţi să le spui la toţi.” Am continuat să mergem în jos prin acest tunel în formă de corn, până când am ajuns într-un loc unde era întuneric complet şi nu puteai vedea nimic. Până am ajuns acolo parcă am avut o perdea pusă pe ochi, şi deodată am văzut milioane şi milioane de flăcări. Mai rău decât atât, am auzit multe ţipete de groază, dar nu am putut să văd pe nimeni. Îmi era foarte teamă şi am zis Domnului: “O, te rog, Doamne, ai milă de mine! O, te rog, Doamne, ai milă de mine! Nu mă duce în locul acela! Iartă-mă!” În tot timpul ăsta, nu mai credeam că sunt doar un spectator în iad, ci credeam că mi-a venit ziua judecăţii. Plină de groază şi tremurând necontenit stăteam în faţa Domnului Isus căci credeam că sosise sfârşitul vieţii mele. Table with bottles Am continuat să mergem şi ne-am apropiat din ce în ce mai mult de o flacără care era ȋnaintea noastră; ea era foarte mare şi ardea cu o furie puternică. Încet ne-am cufundat mai adânc, apoi am văzut multe milioane de flăcări şi am auzit cum milioane şi milioane de suflete plângeau într-o singură voce. Pe urmă am văzut o masă de lemn care nu putea fi arsă de foc. Pe ea părea că stau nişte sticle de bere. Acestea arătau înviorătoare, dar erau pline cu foc. Şi cum mă uitam eu la ele, deodată a apărut un bărbat. Aproape toată carnea de pe el era distrusă, iar ce mai rămăsese din hainele lui era ori plin de noroi, ori ȋn flăcări. El ȋşi pierduse ochii, gura şi tot părul din cauza focului. Bărbatul mă putea vedea chiar dacă nu avea ochi. Vreau să vă spun că sufletul persoanei este acela care gândeşte, cugetă şi vede cu adevărat, şi nu corpul nostru natural. Omul şi-a întins mâna subţire către Domnul şi a început să plângă zicând: “Doamne, ai milă de mine! Doamne, ai milă de mine! Sunt în suferinţe şi ard! Te rog, ai milă de mine şi ia-mă afară din locul ăsta!”. Domnul s-a uitat la el cu milă, cu regret şi deodată am simţit ceva cald în mâna mea. Imediat m-am uitat şi am văzut sânge, sângele lui Isus! Sânge curgea din mâinile Domnului când privea cum omul suferea în flăcări. Atunci bărbatul şi-a întors privirea în direcţia mesei şi a început să meargă către sticle. A apucat una din sticle şi când a ridicat-o să bea, foc şi fum au ţâşnit afară din ea. Atunci şi-a lăsat capul pe spate şi a ţipat aşa cum nu am auzit niciodată în viaţa mea pe cineva strigând. Plâsul lui era plin de durere şi amărăciune, şi totuşi intenţiona să bea şi restul din sticlă. Dar sticla era plină cu acid şi gâtul i-a fost distrus în întregime. Puteai să vezi cum acidul trece prin stomac şi îl răneşte. Pe fruntea acestui bărbat era gravat numărul 666. Pe piept avea o placă făcută dintr-un metal care nu putea fi distrus nici de foc şi nici de viermi. Nişte litere erau scrise pe placă, dar noi nu le puteam înţelege. Însă Domnul, prin mila lui cea mare, ne-a dat tălmăcirea lor: “Sunt aici pentru că am fost un beţiv.” Bărbatul se ruga Domnului să-I fie milă de el, dar Cuvântul Domnului ne spune foarte clar: (1Corinteni 6:9-10) “Nu vă ȋnşelaţi ȋn privinţa aceasta: nici curvarii, nici ȋnchinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici apucătorii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” Domnul mi-a arătat ca ȋntr-un film ultimele momente din viaţa acestui om pe pământ. Era ca şi cum aş fi văzut ultimele secunde dinaintea morţii lui pe un ecran mare de televizor. Pe bărbat ȋl chema Luis şi bea într-un bar. Acolo am văzut aceeaşi masă şi aceleaşi sticle pe ea. În jurul mesei stăteau prietenii lui. (Vreau ȋnsă să vă spun că nu există decât un singur prieten cu adevărat şi numele Lui este ISUS HRISTOS. El este singurul prieten credincios). Luis bea şi prietenii lui erau deja beţi. Prietenul lui cel mai bun a luat spontan o sticlă de pe masă, i-a spart gâtul şi a început să-l ȋnjunghie pe Luis cu ea. Când a văzut că Luis era întins pe jos şi sângera, a luat-o la fugă. Cel mai trist lucru este că Luis a murit fără mântuirea prin Isus Hristos. În mijlocul iadului şi a urletelor de dureri, L-am întrebat pe Domnul: “O, Doamne, te rog, spune-mi – Omul acesta te cunoştea? Ştia el de salvarea prin credinţa ȋn Tine?” Domnul a răspuns ȋndurerat: “Da, Lupe, el M-a cunoscut şi M-a acceptat ca Salvator (Mântuitor), dar nu Mi-a slujit.” Atunci am simţit o frică şi mai mare. Luis plângea tare şi striga: “Doamne, mă doare! Mă doare! Te rog, fie-ţi milă de mine!” Apoi s-a pierdut ȋn flăcări. Am mers mai departe – acest loc era enorm de mare şi înfiorător. Când ne-am apropiat de altă flacără, am zis către Domnul: “Doamne, nu! Te rog! Nu vreau să văd mai mult! Te implor să mă ierţi! Te rog, iartă-mă! Nu mai vreau să văd toate astea!” Am închis ochii să nu mai privesc, dar nu a avut nici un efect. Cu ei ȋnchişi sau deschişi, puteam vedea totul ca mai ȋnainte. Această flacără a scăzut ȋncet din presiune şi am putut vedea o femeie. Ea era acoperită toată cu noroi care la rândul lui era plin de viermi. Femeia mai avea doar câteva fire de păr pe cap, iar mizeria plină de viermi de pe ea arăta ca o crustă coaptă. Viermii ȋi mâncau din tot corpul şi ea striga: “Doamne, ai milă de mine! Doamne, ai milă de mine şi iartă-mă! Uită-te la mine! Mă doare rău! Ai milă de mine! Îndepărtează viermii ăştia! Nu mă lăsa în suferinţele astea, mă doare aşa de tare!” Domnul se uita la ea îndurerat dar nu putea face nimic. Ţinându-L pe Domnul de mână puteam simţi durerea şi amărăciunea din inima Lui pentru toate sufletele pierdute care vor arde veşnic ȋn focul iadului. Această femeie nu mai avea ochi, nici buze, dar totuşi putea să vadă şi să simtă; toate acele dureri le simţea chiar mai puternic. În mână avea o sticlă plină cu acid, dar ea credea că era parfum. Puteam să văd că era acid, şi de fiecare dată când se stropea, o ardea. Cu toate acestea continua să-şi aplice acid pe tot corpul şi spunea că este un parfum scump. De asemenea credea că poartă un lanţ scump ȋn jurul gâtului, dar eu nu vedeam decât şerpi încolăciţi. Şi mai credea că poartă brăţări foarte scumpe, dar în realitate erau viermi în jur de 31 cm lungime care săpau furioşi în oasele ei. Femeia zicea că numai bijuteriile ȋi mai rămăseseră, însă eu vedeam că trupul ȋi era acoperit tot de scorpioni şi viermi. Ea purta o placă aşa cum au toţi oamenii din iad. Pe placă scria: “Sunt aici din cauza furtului!” Această femeie nu avea remuşcări pentru păcatele comise. Domnul a întrebat-o: “Magdalena, de ce eşti tu ȋn locul ăsta?” Ea a răspuns: “Nu m-a deranjat să fur de la alţii! Singurele lucruri care m-au interesat, au fost bijuteriile mele şi cum să am cât mai multe parfumuri scumpe. Nu mi-a păsat de la cine furam, important era să arăt bine!” Ţineam mâna Lui Isus strânsă, ȋn timp ce mă uitam cum viermii ȋşi săpau găuri prin corpul ei. Magdalena s-a întors ca să privească ȋn altă parte. L-am întrebat pe Domnul iarăşi: “Doamne, această persoană Te-a cunoscut?” Şi Domnul a răspuns: “Da, ea M-a ştiut.” Magdalena a început să privească peste tot şi a spus: “Doamne, unde este femeia care mi-a vorbit despre Tine? Unde este ea? Sunt aici în iad de 15 ani.” Oamenii din iad au o memorie intactă. Magdalena continua să întrebe: “Unde este acea femeie? Nu o pot vedea!” Eram conştientă că nu putea să-şi întoarcă corpul pentru că era înţepenită. Ea încerca să se întoarcă şi să privească în celelalte flăcări, ca să o găsească cu privirea pe femeia care ȋi vorbise despre Dumnezeu. Dar Domnul i-a răspuns: “Nu! Nu, Magdalena, ea nu este aici! Femeia care ţi-a vorbit despre Mine este ȋmpreună cu Mine ȋn Împărăţia Cerului!” Când a auzit aceasta, s-a aruncat singură ȋn flacăra care o ardea acum şi mai tare. Pe placa de metal era scrisă condamnarea ei – “hoaţă”. Doresc să citesc ȋmpreună cu voi Cuvântul Domnului din Vechiul Testament: “Şi atunci ȋn loc de miros plăcut va fi putoare; ȋn loc de brâu, o funie; ȋn loc de păr ȋncreţit, un cap pleşuv; ȋn loc de mantie largă, un sac strâmt; un semn de ȋnfierare, ȋn loc de frumuseţe.” (Isaia 3:24) Mergând cu Domnul mai încolo, am văzut ȋn depărtare o coloană mare care era plină cu viermi. În jurul coloanei erau topogane făcute din metal roşu fierbinte. Deasupra acesteia era un panou mare şi luminat care se putea vedea peste tot. Pe acest panou scria: “Bun venit, tuturor mincinoşilor şi bârfitorilor!” La capătul topoganului era un lac mic care fierbea cu pucioasă. Apoi am văzut o persoană dezbrăcată în pielea goală venind în jos pe topogan. În timp ce cobora pe topogan, pielea i se jupuia şi rămânea lipită de topogan. Iar când a aterizat ȋn lacul cu pucioasă, limba i s-a umflat aşa de rău ȋncât a explodat iar ȋn locul ei au apărut viermi. În felul acesta de-abia ȋncepeau durerile. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: (Psalm 73:18-19) “Da, Tu-i pui ȋn locuri alunecoase, şi-i arunci ȋn prăpăd. Cum sunt nimiciţi ȋntr-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic.” După ce am văzut toate acestea, am fost aduşi afară din iad. Vreu să vă spun tuturor că raiul şi iadul sunt chiar mai reale decât această lume naturală pe care o ştim noi. Dar, aici ȋn această lume trebuie să ne decidem, ȋn ce direcţie vrem să mergem – să ne petrecem veşnicia cu Isus sau să ardem ȋn iad. Numai aici poţi decide direcţia în care vei merge. Să-ţi petreci veşnicia cu Isus, sau să arzi veşnic în iad. Domnul ne-a spus repetat: “Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12:14) De aceea vă spun şi eu acelaşi lucru acum: “Fără sfinţenie nu puteţi să-L vedeţi pe Domnul!” Dumnezeu să vă ajute. A treia mărturisire – Sandra Să mergem la Cuvântul Domnului ȋn Noul Testament: (Matei 10:28) “Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar cere nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Celce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” Când un om ajunge în iad, el dobândeşte un corp al morţii. Domnul Isus m-a luat de mână şi am început să ne coborâm în jos printr-un tunel întunecos care ducea către mijlocul pământului. Imediat am ajuns într-un loc cu multe uşi. Una dintre uşi s-a deschis şi Domnul şi cu mine am intrat înăuntru. Mi-a fost frică să las mâna Domnului pentru că am ştiut că dacă ÎI lăsam mâna, urma să rămân acolo pentru totdeauna. Odată intraţi pe uşă am văzut un zid enorm. Pe zidul acela erau agăţaţi mii de oameni cu cârlige de cap, încătuşaţi de mâini şi legaţi cu lanţuri de zid. De asemenea am mai văzut peste tot mii şi mii de oameni care stăteau în mijlocul flăcărilor. People hung up on walls Ne-am apropiat de o flacără care a început să scadă din intensitate. În interiorul ei am văzut o persoană. Când a început să vorbească mi-am dat seama că era un bărbat. Acest bărbat era îmbrăcat în haine preoţeşti, dar ele erau murdare şi rupte în bucăţi. Viermii intrau şi ieşeau de peste tot din corpul său. Arăta carbonizat şi ars din cauza focului. Ochii erau smulşi afară din cap, iar carnea de pe el se topea şi cădea jos pe pământ. Dar după ce toată carnea ȋi cădea jos, creştea alta la loc şi tot procesul acesta ȋncepea din nou. Când bărbatul L-a văzut pe Isus a spus: “Doamne, ai milă de mine! Ai milă de mine! Te rog, scoate-mă afară de aici, lasă-mă numai un moment afară! Numai un minut!” Pe pieptul bărbatului era o placă de metal pe care scria: “Sunt aici pentru furt!” Când Isus S-a apropiat de el, L-a ȋntrebat: “Cum te cheamă?” El i-a răspuns: “Andrei! Numele meu este Andrei, Doamne!” Domnul L-a întrebat: “De cât timp eşti aici?” Andrei i-a răspuns: “Sunt aici de foarte mult timp, Doamne!” Omul a început apoi să povestească. El a spus că a fost responsabil de strângerea zeciuielii (a zecea parte din veniturile proprii, dăruită Bisericii) şi repartizarea banilor printre săracii din biserica sa catolică. Cu toate acestea, omul mai degrabă furase banii care trebuiau împarţiţi săracilor. Domnul L-a întrebat cu o privire plină de milă: “Andrei, ai auzit vreodată Biblia/Evanghelia?” Andrei i-a răspuns: “Da, Doamne! Acolo era o femeie creştină care venea la biserică şi predica Evanghelia, dar n-am vrut s-o accept! Nu am vrut să cred, dar acum cred! Acum cred că este adevărată. Doamne, te rog, scoate-mă afară de aici, măcar pentru un moment!” Şi cum vorbea, viermii mişcau şi se târau prin orbitele goale ale ochilor, ieşeau afară prin urechi şi intrau înapoi prin gură. El încerca să-i tragă afară cu mâinile, dar era imposibil. Omul striga groaznic şi continua să-şi ceară iertare în faţa Domnului, şi-L ruga pe Isus într-una să-l scoată afară din locul ăla. În aceelaşi timp ȋl torturau demoni, ȋnfigându-şi suliţele ȋn el. Demonii arătau ca nişte păpuşi de jucărie existente pe pământ. Acestea se numesc Jordanos sau Trolls. Am văzut aceste papuşi în iad, dar aici nu mai erau păpuşi, ci erau pline de viaţă şi diabolice. Demonii după care au fost create păpuşile erau de aproximativ 105 cm înălţime şi aveau dinţi foarte ascuţiţi. Din gură le curgea sânge iar ochii le erau complet roşii. Ele îl ȋnjunghiau pe Andrei cu toată puterea, aşa cum făceau şi ceilalţi demoni din partea asta a iadului. Când am văzut ce se întîmplă, L-am întrebat pe Domnul: “Doamne, cum este posibil ca o păpuşă de pe pământ să arate exact ca demonul acela?” Domnul mi-a spus că acelea erau spiritele tristeţii. Mergând mai departe am văzut că peste tot sufereau mii şi mii de oameni în chinuri groaznice. De fiecare dată când sufletele ÎL vedeau pe Domnul, întindeau mâinile lor subţiri să-L ajungă. Am observat că o femeie a început să strige, când L-a văzut pe Isus. Ea striga: “Doamne, ai milă de mine! Scoate-mă afară din locul ăsta!” Ea suferea mult şi ridica mâna în sus către Domnul, rugându-L să o scoată afară măcar pentru o secundă. Femeia era în pielea goală şi plină de mizerie pe tot corpul. Tot părul ei era murdar, iar viermii se târau pe ea în sus şi în jos. Ea ȋncerca să-i dea jos cu mâinile, dar cu fiecare încercare, viermii doar se înmulţeau şi mai mult. Aceştia erau în jur de 15-20 centimetri lungime. Cuvântul Domnului ne spune: “Dacă mâna ta te face să cazi ȋn păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung ȋn viaţă, decât să ai două mâini, şi să mergi ȋn gheenă, ȋn focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.” (Marcu 9:43-44) Era aşa groaznic s-o vezi, s-o auzi cum plânge şi să vezi cum viermii mâncau din carnea ei cu lăcomie. O placă de metal care nu putea fi distrusă de foc era pe pieptul femeii. Pe placă scria: “Sunt aici din cauza curviei!”. Conform cu păcatul ei, femeia era forţată să păcătuiască cu un şarpe gros şi dezgustător. Şarpele avea pe tot corpul său nişte ţepi lungi de circa 15-20 cm lungime. Şarpele o penetra prin organul ei intim şi pătrundea ȋn trupul ei până la gât. Când şarpele intrat în ea, femeia urla de durere. Ea ÎL ruga pe Domnul şi mai insistent să o scoată afară de acolo: “Doamne, sunt aici pentru curvie! Au trecut numai şapte ani de când am murit de sida! Am avut şase iubiţi şi sunt aici pentru curvie!” În iad era obligată să-şi repete într-una păcatele. Ea nu avea odihnă nici ziua şi nici noaptea, ci suferea neâncetat ȋn acelaşi mod. Femeia încerca să-şi întindă mâna către Domnul, dar Domnul i-a spus: “Bianca, pentru tine este prea târziu! Aşternut de viermi vei avea, şi viermii te vor acoperi.” (Isaia 14:11) Când Domnul i-a spus aceste cuvinte, o pătură de foc a acoperit-o şi nu am mai văzut-o. Am continuat să mergem mai departe şi am văzut mii şi mii de oameni. Tineri, adulţi şi bătrâni sufereau în chinuri mari. Am ajuns într-un loc care se asemăna cu un bazin de înot, dar acesta era plin cu foc. Înăuntru erau mii şi mii de bărbaţi şi femei. Fiecare avea pe piept o placă de metal pe care scria: “Suntem aici pentru că nu am dat zeciuiala (a zecea parte din venituri).” După ce am citit aceste cuvinte, L-am întrebat pe Domnul: “Doamne, cum este posibil ca oamenii aceştia să fie aici din acest motiv?” Domnul mi-a răspuns: ”Da, pentru că aceşti oameni au crezut că zeciuiala şi jertfele nu sunt importante, pe când Cuvântul Meu porunceşte asta!” Lake of Fire (Maleahi 3:8-9) “’Se cade să ȋnşele un om pe Dumnezeu, cum Mă ȋnşelaţi voi?’ Dar voi ȋntrebaţi: ‘Cu ce Te-am ȋnşelat?’ Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă ȋnşelaţi, tot poporul ȋn ȋntregime!” Domnul mi-a spus că atunci când oamenii refuză să dea zeciuiala, împiedică lucrarea Domnului şi Evanghelia nu se predică. Oamenii din focul ăsta sufereau de o mie de ori mai rău decât ceilalţi, pentru că ei au ştiut Cuvântul Domnului şi nu I s-au supus. Mergând mai departe, Domnul mi-a arătat un bărbat. L-am putut vedea de la mijloc până la cap şi am primit o viziune despre cum a murit. Numele bărbatului era Rogelio. În timp ce era în maşină, cineva s-a apropitat de el, i-a predicat Evanghelia şi i-a dat o Biblie. Dar Rogelio a refuzat să ţină seama de avertismentul pe care ȋl primise şi a continuat să meargă mai departe, fără să ştie că doar ȋn câteva minute urma să aibă un accident mortal. Maşina sa a căzut într-o prăpastie iar el a murit la scurt timp după accident. În momentul prăbuşirii, Biblia s-a deschis la Apocalipsa 21:8, unde scrie: “Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, ȋnchinători la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este ȋn iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” După ce Rogelio a citit acest vers, a murit şi a ajuns în iad. El era acolo numai de o lună şi încă mai avea nişte carne rămasă pe faţă. Cu toate acestea el suferea la fel ca ceilalţi din iad. La început bărbatul nu a ştiut de ce era în iad. Eu cred că atunci când acel creştin s-a apropiat de maşina lui, i-a oferit singura şi ultima lui şansă de a-L accepta pe Domnul. Aşa cum şi mulţi alţii au avut o ocazie asemănătoare să-L primească pe Isus ȋn viaţa lor. Astăzi te invit să-ţi deschizi inima pentru Isus – El singur este “calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6). Numai prin El putem fi salvaţi în Împărăţia Cerului (Faptele Apostolilor 4:12). Domnul ne cheamă să-L urmăm ȋn modul Său de viaţă sfânt şi spre slava Sa. Dumnezeu să te binecuvânteze. A patra mărturisire Dumnezeu să vă binecuvânteze, fraţilor. În timp ce eu stăteam pe o stâncă şi vedeam un ȋnger ȋn spatele meu, Domnul a venit la mine şi m-a luat de mână. Apoi am început să coborâm prin tunel cu o viteză uluitoare. Când m-am uitat repede ȋn jurul meu, am constatat că ȋngerul dispăruse – şi atunci mi s-a făcut frică. L-am întrebat pe Domnul: “Doamne unde este îngerul? De ce nu mai este cu noi?” Domnul a răspuns: “El nu poate să meargă acolo unde mergem noi!” Am continuat să ne cufundăm şi deodată ne-am oprit, aşa cum se opreşte un lift. Aici am văzut mai multe tunele iar noi am intrat ȋn acela despre care a vorbit şi sora mea, Sandra, mai ȋnainte. Pe pereţii tunelului erau oameni agăţaţi cu cârlige de cap şi legaţi de mâini cu lanţuri. Zidul de care erau agăţaţi oamenii părea să nu aibă sfârşit. Milioane de oameni erau agăţaţi acolo iar viermii erau peste tot pe trupurile lor. Am privit înainte şi am văzut că acolo mai era un zid absolut identic cu celălalt. Atunci I-am zis Domnului: “Doamne, în locul ăsta sunt atât de mulţi oameni!” Domnul mi-a zis: “Locuinţa morţilor şi adâncul nu se pot sătura.” (Proverbe 27:20) Cauldron of fire Am plecat de acolo şi am ajuns într-un loc pe care l-am numit “Valea Cazanelor”. Când ne-am apropiat de cazane am văzut că ele erau pline cu noroi fierbinte. Prima persoană pe care am văzut-o într-un astfel de cazan era o femeie. Corpul ei se cufunda şi se ridica la suprafaţă ȋmpreună cu noroiul fierbinte. Dar, ȋn momentul în care Domnul s-a uitat la ea, femeia s-a oprit şi a rămas cufundată până la talie ȋn nămolul fierbinte. Atunci Domnul a întrebat-o: “Femeie, cum te numeşti?” Ea a răspuns: “Numele meu este Rubiella!” Părul femeii era plin cu noroi fierbinte şi carnea ȋi atârna de oasele care arătau negre şi arse din cauza focului. Viermii ȋi intrau prin găurile ochilor, ieşeau afară prin gură, apoi intrau ȋn nas şi ieşeau afară prin urechi. Dacă viermii nu puteau să pătrundă ȋntr-o zonă, pur şi simplu ȋşi făceau alte găuri prin corp, provocându-i dureri de nedescris. Ea striga: “Doamne, te rog! Scoate-mă din locul acesta! Ai milă de mine! Nu mai suport! Fă, te rog, să ȋnceteze! Nu mai pot suporta! Te rog, ȋndură-Te de mine!” Domnul a întrebat-o de ce era acolo. Ea a spus că era acolo din cauza mândriei – acelaşi cuvânt era scris şi pe placa de metal care o avea în piept. În mână avea o sticlă care părea normală, dar femeia credea că este o sticlă foarte scumpă de parfum. Rubiella a luat sticla care era plină cu acid şi a început să-şi stropească corpul. Acolo unde stropea, carenea i se topea şi aceasta ȋi cauza dureri mari. Atunci ea a început să strige la Domnul: “Doamne, te rog, ai milă de mine! Nu mai suport! Scoate-mă, te rog, afară de aici, măcar şi numai pentru o secundă!” Nu vreau să spun că este păcat să foloseşti parfum, dar Domnul ne-a spus că femeia era acolo din cauza parfumului, după cum ne spune Cuvântul Său: “Să nu ai alţi Dumnezei afară de Mine.” (Deuteronomul 5:7) Ea era acolo deoarece frumuseţea ei, parfumurile şi mândria, ocupaseră primul loc ȋn viaţa ei. Însă, Domnul Isus este Regele Regilor şi Domnul Domnilor! El vrea şi ar trebui să fie pe primul loc ȋn viaţa unui om. Din această cauză era femeia acolo. Domnul s-a uitat la ea cu o tristeţe profundă şi i-a spus: “Rubiella, pentru tine este deja prea târziu! Aşternut de viermi vei avea, şi viermii te vor acoperi.“ (Isaia 14:11) Când Domnul i-a spus aceste cuvinte, o pătură de foc a acoperit-o ȋn ȋntregime. În timp ce focul ȋi ȋnghiţea trupul, ea suferea nişte dureri ȋngrozitoare. Pornind mai departe am ajuns ȋntr-un loc unde erau nişte porţi uriaşe, şi care se afla la distanţă mare de locurile anterioare. Când ne-am apropiat de porţi, ele s-au deschis pentru noi ca de la sine. Într-o parte de ele am văzut o peşteră uriaşă. Când m-am uitat mai ȋndeaproape, am observat diferite lumini colorate care se mişcau asemenea unui nor de fum. Deodată am auzit muzică – salsa, ballenato, rock şi alte feluri de muzică modernă actuală pe care o putem auzi la radio. Domnul a făcut o mişcare din mână şi într-o clipă am văzut milioane şi milioane de oameni tineri legaţi de mâini cu lanţurile de care erau atârnaţi. Ei săreau ca sălbaticii deasupra focului. Atunci Domnul s-a uitat la noi şi a spus: “Priviţi! Aceasta este răsplata pentru dansatori!” Ei trebuiau să sară ca nişte nebuni în sus şi în jos după ritmul muzicii. Dacă cânta salsa, ei trebuiau să sară corespunzător ritmului acela, dacă cânta alt fel de muzică trebuiau să sară ca nişte sălbatici ȋn ritmul corespunzător. Ei nu aveau voie niciodată să se oprească. Dar, şi mai groaznic era faptul că ȋn pantofii lor erau nişte spini lungi de 15 cm. De fiecare dată când ei săreau, spinii le perforau tălpile picioarelor, aceasta repetându-se la infinit. Când cineva încerca să se oprească, demonii veneau imediat şi ȋi străpungeau cu suliţe, îi blestemau şi le spuneau: “Slăviţi-l pe el! Aceasta este împărăţia voastră acum! Lăudaţi-l pe satana! Lăudaţi-l pe el! Nu aveţi voie să vă opriţi! Slăviţi-l pe el! Slăviţi-l pe el! Voi trebuie să-l slăviţi! Voi trebuie să-l slăviţi! Voi trebuie să săriţi! Voi trebuie să dansaţi! Nu aveţi voie să vă opriţi nici măcar o singură secundă!” Era groaznic să constatăm că printre ei erau şi mulţi oameni care fuseseră creştini şi care-L cunoscuseră pe Domnul, dar care ȋn momentul morţii lor, se aflaseră în cluburi de noapte. Poate că vei ȋntreba acum: “Unde stă scris ȋn Biblie, că este greşit să dansezi?” În Iacov 4:4 scrie: “Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăşmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăşmaş cu Dumnezeu.” Apoi citim ȋn 1 Ioan 2:15-17: “Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este ȋn el. Căci tot ce este ȋn lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea cu poftele ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne ȋn veac.” Meditează la aceasta, lumea va trece, totul va pieri, dar acela care face voia lui Dumnezeu, rămâne ȋn veci. Prieteni şi fraţi, după ce am plecat din locul acela, am văzut ceva asemănător cu nişte poduri care ȋmpărţeau iadul ȋn secţiuni diferite de tortură. Am văzut un spirit trecând pe un astfel de pod. Acesta arăta ca o păpuşă existentă pe pământ, noi numeam aceste păpuşi ‘trolls’. Demonii aceştia aveau părul de culori diferite, feţele de bărbaţi bătrâni, ȋnsă nişte corpuri de bărbaţi tineri fără organe sexuale. Din ochii lor mari ţâşnea ură. Domnul ne-a explicat că acestea erau spirite ale pierzării. Spiritul de pe pod avea o suliţă în mână şi mergea aşa de ţanţoş de parcă ar fi fost o regină sau un fotomodel pe podium. Şi cum mergea el aşa pe pod, ȋi străpungea pe oamenii de dedesupt cu suliţa. El ȋi blestema şi le zicea: “Îţi aminteşti de ziua ȋn care erai ȋn faţa unei biserici şi nu vroiai să intri ȋn ea? Îţi aminteşti de ziua ȋn care auzeai o predică pe care ȋnsă nu vroiai să o auzi? Îţi aminteşti de ziua ȋn care ţi s-a dat un tractat creştin şi pe care l-ai aruncat apoi?” Sufletele pierdute ȋncercau să-şi astupe regiunile din cap unde odată le fuseseră urechile. Ele ȋi răspundeau demonului ȋn unanimitate: “Taci! Taci! Nu mai zice! Nu vreau să mai ştiu nimic de asta, taci!” Însă demonul se bucura că putea să le cauzeze suferinţe sufletelor astfel. Burning Am mers mai departe cu Domnul. Privind la o mulţime uriaşă de oameni care se afla jos ȋn suferinţe teriblile, am observat că un bărbat striga mai tare decât toţi ceilalţi. El spunea: “Tată, tată, ai milă de mine!” Domnul mai ȋntâi nu s-a oprit să se uite la el, dar când a auzit cuvântul “Tată”, S-a cutremurat şi S-a ȋntors spre el. Isus S-a uitat la el şi i-a zis: “Tată? Tu Mă numeşti pe Mine ‘Tată’? Nu, Eu nu sunt Tatăl tău iar tu nu eşti fiul Meu. Dacă ai fi fost fiul Meu, atunci te aflai cu Mine ȋn Împărăţia Cerului. Tu eşti un fiu al acestui tată – al diavolului.” Pe loc o pătură de foc s-a ridicat în sus şi l-a acoperit ȋn totalitate. Apoi Domnul ne-a spus povestea vieţii lui. Bărbatul striga ‘Tată’ deoarece cândva L-a cunoscut pe Domnul. El obişnuise să meargă des la biserică şi să asculte Cuvântul lui Dumnezeu – ba chiar primise şi multe ȋndrumări din partea Domnul. La auzul acestora, L-am întrebat pe Domnul: “Atunci ce s-a întâmplat cu el? De ce este el aici?” Domnul a răspuns: “El a trăit o viaţă dublă – acasă trăia ȋntr-un fel iar ȋn biserică ȋn altul. În inima lui el ȋşi zicea: ‘Nu este nimeni care să trăiască aşa de aproape de mine, nici pastroul nici vreun alt frate – aşa că pot să trăiesc şi să fac ce vreu eu.’ Însă el a uitat că ochii Domnului văd totate căile noastre şi că nimeni nu poate să-L mintă pe Domnul sau să ascundă ceva de El.” Cuvântul Domnului ne spune prin Biblie: “Nu vă ȋnşelaţi: ‘Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.’ Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă ȋn firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă ȋn Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.” (Galateni 6:7) Bărbatul acesta suferea de o mie de ori mai rău decât ceilalţi şi avea o condamnare dublă la pierzare: una pentru păcatele lui şi alta pentru că a crezut că poate să-L înşele pe Domnul. În ziua de astăzi oamenii încearcă să facă o listă de clasificare a păcatelor în funcţie de gravitatea pe care le-o atribuie ei lor. În conformitate cu aceasta ei cred că homosexualii, hoţii şi criminalii sunt păcătoşi mai mari decât mincinoşii sau bârfitorii. Dar în ochii lui Dumnezeu toate păcatele sunt la fel de grele şi merită aceeaşi răsplată. Biblia ne spune ȋn Noul Testament: “Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică ȋn Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23) Iar ȋn Vechiul Testament ne scrie: “Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.” Prietene şi fratele meu, te rog acum insistent să acceptaţi invitaţia lui Isus. Isus îţi întinde ACUM mâna Sa plin de ȋndurare, dacă te căieşti de toate păcatele tale. Cuvântul Domnului ne spune că acela care îşi mărturiseşte păcatele, le regretă şi ȋşi schimbă calea, va primi iertare şi ȋndurare. Este mult mai bine să-L crezi pe Domnul acum şi să acţionezi corespunzător, decât doar să aştepţi şi să afli adevărul când va fi prea târziu. Dumnezeu să vă binecuvânteze. A cincea mărturisire Cuvântul Domnului ne spune: (Romani 6:23) “Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică ȋn Isus Hristos, Domnul nostru.” Când ne cufundam spre iad, am experimentat durerea de a fi mort. Am fost foarte speriat şi plin de groază de tot ce am văzut în locul acela. A trebuit să realizez că acolo erau foarte, foarte, foare mulţi oameni care zbierau şi plângeau de durereile tortutilor. Era o beznă totală, dar ȋn prezenţa Domnului întunericul dispărea. Am văzut mii şi mii de suflete care urlau cerşind milă şi ȋndurare. Ei ȋi strigau Domnului şi se rugau de El să-i scoată afară din locul acela. Am suferit şi noi, mai ales văzând cât de mult Îl chinuia pe Domnul când ȋi vedea pe ei toţi. Mulţi stigau către Domnul să-i scoată afară de acolo măcar pentru o secundă sau un minut. Atunci Domnul îi întreba: “De ce vreţi să ieşiţi afară de aici?” Ei răspundeau: “Pentru că vrem să ne pocăim! Vrem să ne căim şi să fim salvaţi!” Însă pentru ei era prea târziu. Dragi oameni care citiţi şi ascultaţi la mine acum – ASTĂZI şi acum aveţi ocazia să vă alegeţi destinaţia voastră veşnică. Ori ȋţi alegi locul veşnic oferit de salvarea prin Isus Hristos (raiul) ori te duci automat ȋn locul de condamnare veşnică (iadul)! Noi am mers mai departe şi am observat că podeaua pe care mergeam era distrusă de foc – din ea ţâşnea mizerie şi foc. Un miros teribil de ȋmpuţiciune umplea tot locul. Din cauza mirosului şi ţipetelor ne simţeam ȋngrozitor de rău şi ne venea să vomităm. Deja de la depărtare am văzut un bărbat care era băgat pâna la mijloc într-un cazan care ardea cu noroi. Ori de câte ori bărbatul ȋncerca să-şi scoată braţul afară, carnea de pe oase îi cădea jos în noroiul fierbinte. În interiorul scheletului său am putut vedea o ceaţă de culoare cenuşie – şi L-am întrebat pe Domnul ce era acea ceaţă (care se găsea ȋn interiorul fiecărei persone din iad). Domnul ne-a spus că era sufletul ţinut ostatec în trupul păcătos, după cum ne avertizează Biblia: (Apocalipsa 14:11) “Şi fumul chinului lor se suie în sus ȋn vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea nu au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!” Soul trapped in burning mud Atunci am început să înţelegem multe lucruri pe care le ignorasem pe pământ. Cel mai important mesaj de care am devenit conştienţi a fost, că viaţa pe care o trăim pe pământ determină locul unde ne vom petrece veşnicia. Mergând de mână cu Domnul am realizat că în iad sunt multe locuri unde se aplică diferite grade de tortură. Am ajuns într-un loc cu multe celule ȋn care erau chinuite sufletele. Ele erau torturate de mulţi demoni diferiţi ca aspect. Demonii blestemau sufletele şi le ziceau: “Blestemat nenorocit, slăveşte-l pe satana! Slujeşte-i aşa cum i-ai servit şi pe pământ!” Sufletele sufereau groaznic din cauza viermilor, iar focul asemenea acidului le ardea tot corpul lor mort. În interiorul unei celule am văzut doi oameni cu pumnale în mâini care se ȋnjunghiau. Unul din ei ȋi zbiera celuilalt: “Blestemat nenorocit! Din cauza ta sunt eu aici! Tu m-ai făcut să vin aici, pentru că nu mi-ai spus adevărul şi nu m-ai lăsat să-L accept pe Domnul! Din cauza ta nu L-am acceptat! De multe ori am avut ocazia şi tu nu m-ai lăsat să-L accept! Din cauza asta mă aflu aici în chinuri zi şi noapte!” Prin intermediul unei viziuni Domnul ne-a arătat cum ȋşi trăiseră viaţa pe pământ. I-am văzut pe cei doi într-un bar. Apoi ei au avut o neânţelegere şi au început să se bată. Amândoi erau deja beţi. Unul a luat o sticlă spartă iar celălalt a scos un cuţit. S-au ȋnjunghiat cu acestea reciproc până când amândoi au fost răniţi mortal şi apoi au murit. Cei doi erau acum osândiţi să repete această şcenă pe vecie. Pe lângă aceasta mai erau chinuiţi şi de gândul că odată cândva pe pământ fuseseră prieteni buni şi se iubiseră ca doi fraţi. Vreau să vă spun astăzi, că există numai un prieten adevărat, iar numele Lui este Isus din Nazaret! El este singurul prieten adevărat! El este prietenul credincios care se află lângă tine ȋn orice clipă! Mergând mai departe, am văzut o femeie într-o celulă – ea se rostogolea prin noroiul de pe jos. Părul ei era încurcat şi murdar. În celulă cu ea mai era şi un şarpe mare şi gros. Acesta s-a apropiat de femeie, s-a încolăcit în jurul ei şi a ȋnceput să se introducă ȋn ea prin ceea ce odată fusese zona ei intimă. Ea a fost